Conectează-te cu noi

Iran

Impactul psihologic al căderii lui Bashar al-Assad asupra Iranului și poporului său

ACȚIUNE:

Publicat

on

De mai bine de patru decenii, Siria lui Assad a fost unul dintre cei mai importanți aliați ai regimului iranian, permițând Teheranului să-și extindă influența în regiune. În calitate de partener principal al Iranului în războaiele sale de proxy, regimul lui Assad a facilitat controlul iranian asupra Libanului prin Hezbollah și a oferit o punte critică pentru ca forțele iraniene să manevreze în Irak, Siria și nu numai, inclusiv un coridor strategic de la Teheran la Beirut. Cu toate acestea, odată cu prăbușirea bruscă a lui Assad după o înfrângere militară rapidă și neașteptată în 11 zile, regimul iranian se confruntă cu un regres strategic și psihologic major., scrie Firouz Mahvi (opoziţia iraniană-NCRI) @FirouzMahvi.

Impactul psihologic al căderii regimului Assad asupra poporului iranian este profund, mai ales pentru cei care au suferit sub dominația opresivă a mullahilor. De ani de zile, regimul iranian a promovat ideea că puterea și influența sa în regiune sunt de neatins. Pierderea lui Bashar al-Assad, a cărui familie a fost un partener indispensabil în hegemonia regională a Iranului, este o lovitură devastatoare pentru această narațiune. Dar ceea ce este martorul poporului iranian nu este doar căderea unui dictator. Ei sunt martorii decăderii unui regim pe care au fost forțați să-l susțină, în ciuda suferinței pe care le-a provocat în țară și în străinătate. Efectul psihologic al asistării la prăbușirea lui Assad este puternic, deoarece provoacă direct percepția că regimurile autoritare, în special cele strâns legate de teocrația iraniană, sunt invulnerabile.

Acest eveniment transmite un mesaj poporului iranian: chiar și cele mai înrădăcinate dictaturi pot cădea. Ea arată că, în ciuda aparentei invincibilitate a regimului Assad – susținut de forța totală a Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC) și de o vastă rețea de miliții proxy – astfel de regimuri pot fi demontate printr-o combinație de slăbiciune internă, presiune externă și rezistență populară. . Această realizare este crucială pentru iranienii care s-au simțit de mult timp prinși de represiunea regimului, care a făcut să pară că nu există nicio ieșire.

Un simbol al speranței pentru opoziția iraniană

image.png

Poporul iranian și opoziția sa organizată sunt încurajate de căderea lui Assad. Consiliul Național de Rezistență al Iranului (NCRI), condus de Maryam Rajavi, a susținut de mult timp că zilele regimului iranian sunt numărate, în ciuda masivului său aparat militar și de securitate. Prăbușirea rapidă a regimului Assad oferă poporului iranian, în special susținătorilor CNRI, dovada tangibilă că regimul mullahilor nu este atât de puternic pe cât pare.

Viziunea CNRI pentru Iran nu este doar un ideal teoretic. Este susținută de o mișcare de rezistență bine organizată în interiorul țării, condusă de Organizația Poporului Mojahedin din Iran (PMOI/MEK), care a jucat un rol crucial în demascarea corupției regimului, inclusiv a ambițiilor sale nucleare, și în organizarea protestelor și revoltelor. peste Iran. PMOI unități de rezistență care operează pe ascuns în Iran au devenit o forță din ce în ce mai puternică în contestarea aparatului de securitate al regimului, în special IRGC.

Căderea lui Assad nu este doar o lovitură adusă ambițiilor regionale ale Iranului, ci și o dovadă a fragilității regimului iranian însuși. Există un sentiment profund în opoziție că, dacă Assad, un lider odată puternic susținut de Iran, s-ar putea prăbuși atât de repede, la fel și regimul iranian. Această credință are potențialul de a galvaniza eforturile în Iran și de a alimenta un nou sentiment de hotărâre de a răsturna mullahii.

publicitate

Pentru poporul iranian, în special pentru cei care suferă în condițiile economice dure impuse atât de gestionarea proastă internă, cât și de sancțiunile internaționale, căderea lui Assad oferă o puternică victorie simbolică. Ea arată că chiar și regimurile profund înrădăcinate sunt vulnerabile și că regimul actual de la Teheran – ale cărui politici au destabilizat o mare parte din Orientul Mijlociu – poate fi răsturnat. Impactul psihologic asupra iranienilor obișnuiți este considerabil. Ei văd că schimbarea de regim este nu numai posibilă, ci iminentă.

Contextul global și vulnerabilitatea regimului iranian

De ani de zile, Iranul a urmat o strategie de destabilizare regională, folosindu-și alianța cu Assad, Hezbollah și diverși reprezentanți din Irak și Yemen pentru a-și extinde influența. Căderea lui Assad reprezintă o întrerupere semnificativă a acestei strategii, ceea ce duce la o situație în care capacitatea Iranului de a proiecta puterea în regiune este acum sub o mai mare atenție. Pentru poporul iranian, acesta este un alt semnal clar că guvernul său își pierde controlul, nu numai pe plan intern, ci și internațional.

Această vulnerabilitate crescândă a dus la o opoziție tot mai mare în interiorul Iranului. Înfrângerea armatei lui Assad, considerată cândva de mulți analiști drept una dintre cele mai puternice forțe din regiune, arată că chiar și cele mai formidabile armate se pot prăbuși sub presiune. Este o lecție care rezonează profund în poporul iranian, care este martorul unei crize economice, proteste larg răspândite și tulburări tot mai mari în propria lor țară. Regimul mullahilor, considerat cândva a fi inatacabil, pare acum mai vulnerabil ca niciodată.

Concluzie: vânturile schimbării din Iran

De peste patruzeci de ani, Iranul a fost sub strânsoarea unei dictaturi religioase care a provocat suferințe imense poporului său și a făcut ravagii în Orientul Mijlociu. Regimul mullahilor a suprimat libertățile, a înăbușit disidența și a menținut un climat de frică și represiune. Dar vânturile schimbării încep să bată. Căderea regimului lui Bashar al-Assad din Siria, un aliat cheie al Iranului, și puterea tot mai mare a rezistenței iraniene, semnalează că momentul schimbării se apropie cu pași repezi.

Principala opoziție iraniană, condusă de Consiliul Național de Rezistență al Iranului (NCRI), este angajată pentru stabilirea unei republici libere, democratice și laice. Conducerea lui Maryam Rajavi se bazează pe Planul său în zece puncte pentru un Iran Democrat. Planul conturează principiile cheie pentru un viitor Iran, inclusiv abolirea pedepsei cu moartea, egalitatea în drepturi pentru femei, separarea religiei și a statului și instituirea unui guvern care să respecte libertatea de exprimare și toleranța religioasă. Planul prevede, de asemenea, o tranziție pașnică la democrație, cu un guvern provizoriu organizând alegeri libere în termen de șase luni de la căderea regimului.

Într-o întâlnire recentă la Parlamentul European, doamna Rajavi a reafirmat angajamentul neclintit al Rezistenței față de libertate, egalitatea de gen și separarea religiei și a statului. Acest angajament este cel mai bine rezumat în sloganurile ei, care au devenit un strigăt de raliu pentru Rezistență: „Nu hijab-ului obligatoriu, nu religiei obligatorii și nu guvernării obligatorii”.

Este timpul ca comunitatea internațională să le sprijine și să ajute la realizarea schimbării de regim de care Iranul are atât de disperat nevoie.

Trimiteți acest articol:

EU Reporter publică articole dintr-o varietate de surse externe care exprimă o gamă largă de puncte de vedere. Pozițiile luate în aceste articole nu sunt neapărat cele ale EU Reporter.

Trending