Conectează-te cu noi

NATO

Este Occidentul pregătit să apere spațiul euroatlantic? 

ACȚIUNE:

Publicat

on

NATO ar trebui să invite Ucraina pe o cale clară către aderarea la Summit-ul de la Washington, scriu Lesia Ogryzko și Maurizio Geri.

Viitorul Summit NATO de la Washington din iulie nu este doar o sărbătoare a celei de-a 75-a aniversări a NATO, ci și o oportunitate crucială de a reflecta asupra trecutului alianței și de a reevalua rolul și eficacitatea acesteia în protejarea zonei euro-atlantice în aceste vremuri dificile. Din 2022, NATO nu numai că a sprijinit Ucraina, prima țară europeană invadată după al Doilea Război Mondial, dar a dezvăluit și un nou Concept Strategic care, pentru prima dată, a recunoscut că zona euro-atlantică nu este în pace. Acest nou concept a identificat Federația Rusă drept cea mai semnificativă amenințare directă, China punând provocări sistemice mai ample.

În timpul Summitului de la Vilnius din 2023, NATO a afirmat că „viitorul Ucrainei este în NATO”, dar nu a stabilit o cale clară pentru aderarea Ucrainei. Deși summitul a stabilit un Consiliu comun NATO-Ucraina, acesta nu a oferit garanțiile de securitate solicitate de Ucraina și nici nu a stabilit un calendar pentru potențiala aderare a Ucrainei. Prin urmare, următorul summit ar trebui să abordeze aceste două elemente critice: stabilirea unor garanții clare de securitate pentru Ucraina și conturarea unei foi de parcurs concrete pentru aderarea acesteia.

În teorie, nu există restricții formale privind invitarea statelor aflate în război să se alăture NATO. Alianța nu se așteaptă la un Plan de acțiune pentru aderare, așa că ar putea folosi o procedură de aderare rapidă pentru Ucraina, dar există o barieră practică: lipsa de voință politică în rândul unor membri NATO. 

Așa cum am scris cu un an în urmă, un rezultat minim satisfăcător pentru Ucraina ar fi un calendar clar definit și pașii pentru aderarea acesteia, care nu sunt condiționate de încetarea ostilităților. 

Nicio regulă sau reglementare NATO nu interzice unei țări aflate în război să se alăture Alianței. Ideea că un stat nu poate adera la NATO în timpul războiului este mai mult o construcție politică sau o scuză convenabilă decât o realitate juridică. Această concepție greșită provine probabil din 1995 Studiu de extindere a NATO, ceea ce sugerează că țările care doresc să adere la NATO ar trebui să urmărească soluționarea disputelor etnice sau teritoriale în mod pașnic înainte de a fi invitate. Ucraina a făcut un efort concertat pentru a face acest lucru participând la procesul de la Minsk și la formatul Normandiei pentru a găsi o soluție pașnică a conflictului. Cu toate acestea, în ciuda a peste 200 de runde de discuții și a mai multor acorduri de încetare a focului cu Rusia din 2014 până în 2022, Rusia a încălcat aceste acorduri și a invadat Ucraina în 2022, demonstrând că înțelege doar forța, nu discuțiile de pace.

Cu toate acestea, având în vedere climatul politic actual din Germania și Statele Unite, este posibil ca Ucraina să nu primească o invitație la NATO nici la următorul summit de la Washington. Această decizie transmite Rusiei un mesaj riscant și subminează puterea alianței în două moduri semnificative.

publicitate

În primul rând, sentimentul de dezunire și teamă în rândul statelor membre NATO reprezintă o amenințare la adresa securității întregii regiuni transatlantice. Germania și SUA par să ezite din cauza temerilor de escaladare, de implicare în război și de potențialul unui al treilea război mondial. Această teamă transmite slăbiciune, pe care Rusia ar putea-o exploata.

În al doilea rând, Conceptul strategic al NATO identifică Rusia drept cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității membrilor săi. Dacă NATO nu reușește să invite și să sprijine în mod adecvat țara – Ucraina – care se află în fruntea combaterii acestei amenințări, aceasta semnalează că Alianța nu este pe deplin angajată în propriile sale obiective strategice.

Pentru a trimite un semnal puternic Rusiei și pentru a demonstra un angajament clar în apărarea Ucrainei, țările NATO trebuie să întreprindă două acțiuni. În primul rând, trebuie să recunoască faptul că acesta nu este doar un război împotriva Ucrainei, ci împotriva Occidentului mai larg. Tratarea acestui conflict ca pe o criză existențială a Occidentului va impulsiona automat măsuri mai decisive. În al doilea rând, NATO și statele sale membre trebuie să vadă Ucraina ca parte integrantă a alianței occidentale care ajută Occidentul să se apere. Odată ce aceste perspective vor fi acceptate, răspunsul NATO va fi probabil mai puternic și mai unificat.

În ceea ce privește primul punct, multe cercuri politice din Occident încă nu reușesc să înțeleagă că agresiunea Rusiei este îndreptată către Occident în ansamblu. În ciuda numeroaselor atacuri hibride, inclusiv atacuri cibernetice, provocări militare, mită politică, spionaj maritim și sabotaj, mulți din Occident încă subestimează amenințarea. Invazia pe scară largă a Ucrainei a fost precedată de ani de război hibrid. Țările occidentale care se simt în siguranță ar putea fi naive să nu recunoască aceste atacuri hibride ca precursoare ale unui conflict militar mai larg.

În ceea ce privește al doilea punct, unele țări, în special Germania, consideră în mod eronat sprijinul pentru Ucraina ca fiind un schimb cu propria lor securitate. Această mentalitate este greșită. Ajutând Ucraina să se apere, țări precum Franța înțeleg că își protejează și propria securitate. Franța s-a mutat către un rol de conducere în așa-numita coaliție a celor dispuși, demonstrând o înțelegere geopolitică mai largă. Alte țări europene trebuie să adopte această perspectivă și să acționeze în consecință.

Într-adevăr, NATO și statele sale membre ar putea face mai mult pentru a sprijini Ucraina și, în cele din urmă, ei înșiși, oferind garanții de securitate în timp ce Ucraina așteaptă aderarea cu drepturi depline. Pe lângă creșterea producției militare și a ajutorului acordat Ucrainei, ar putea fi luată în considerare o implicare mai directă, în special în lumina răspunsului occidental recent la atacurile Iranului asupra Israelului. Dreptul internațional permite autoapărarea și oferă mecanisme pentru ca țările să solicite asistență militară de la alții. Această asistență ar putea fi acordată ca ajutor unei țări atacate, reflectând tacticile Rusiei din Siria, Abhazia, Osetia de Sud și așa-numita „Republică Populară Donețk” și „Republica Populară Lugansk”.

Polonia și România ar putea închide cerurile peste vestul și, respectiv, sud-vestul Ucrainei, în timp ce Franța, în calitate de lider în coaliția celor dispuși, ar putea, de exemplu, să patruleze spațiul aerian ucrainean cu avioanele sale Mirage. Astfel de acțiuni ar demonstra un adevărat lider și angajament față de valorile NATO. Acești pași sunt cruciali în sprijinirea victoriei Ucrainei și reafirmarea premisei că războiul este împotriva Occidentului colectiv.

Totuși, în afară de aceste garanții de securitate, primul pas este de a demonstra angajamentul Alianței față de usi deschise „oricărei țări europene în măsură să își asume angajamentele și obligațiile aferente aderării și să contribuie la securitatea zonei euro-atlantice”, invitând Ucraina să adere la NATO cu un calendar clar. Vor fi actualii lideri ai Occidentului la înălțime?

Autori:

Lesia Ogryzko, bursier vizitator al ECFR/Centrul pentru strategii de apărare, Ucraina

Maurizio Geri, UE Marie Curie Fellow/GMU cercetător postdoctoral, SUA

Trimiteți acest articol:

EU Reporter publică articole dintr-o varietate de surse externe care exprimă o gamă largă de puncte de vedere. Pozițiile luate în aceste articole nu sunt neapărat cele ale EU Reporter.

Trending