Conectează-te cu noi

Bancar

Inflația ridicată înseamnă situații dificile pentru marile bănci centrale

ACȚIUNE:

Publicat

on

Folosim înscrierea dvs. pentru a furniza conținut în moduri în care ați consimțit și pentru a ne îmbunătăți înțelegerea. Vă puteți dezabona în orice moment.

Pe măsură ce piața europeană a obligațiunilor scade, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde (foto), a declarat pe 28 iunie că banca centrală va începe vineri un program de cumpărare de obligațiuni pentru a reduce posibilele crize ale datoriilor. BCE are în vedere menținerea „flexibilității” în alocarea sa de reinvestiții către portofoliul său masiv de cumpărare de obligațiuni de 1.7 trilioane EUR, lansând în același timp un nou program de stabilizare a piețelor. De asemenea, lucrează la un nou instrument de cumpărare de obligațiuni pentru a aborda așa-numita „fragmentare”. Lagarde a spus că instrumentul va permite ratelor să crească „atât cât este necesar” pentru a completa stabilizarea inflației la ținta de 2%. Poziția BCE de „cumpărător de ultimă instanță” a ușurat într-o anumită măsură vânzările obligațiunilor europene, iar randamentele obligațiunilor suverane ale unor țări cu efect de levier ridicat au scăzut, scrie Wei Hongxu.

Conform deciziei BCE de a majora ratele dobânzilor în iulie pentru a contracara inflația, programul propus de cumpărare de obligațiuni, în timp ce atenuează o posibilă criză a pieței obligațiunilor, contrazice efectiv înăsprirea sa monetară iminentă. Cercetătorii de la ANBOUND au subliniat că, similar celor implementate de Rezerva Federală și Banca Japoniei (BOJ), politica monetară a BCE se confruntă și cu provocări în viitor. Odată cu o inflație globală ridicată îngustând spațiul politicii monetare, dilema dintre inflație și ocuparea forței de muncă devine din ce în ce mai comună. Aceasta nu este o veste bună pentru economia globală și piețele de capital, deoarece contradicția dintre creșterea economică și inflație va afecta marile bănci centrale pentru o lungă perioadă de timp.

Lagarde a spus că BCE va rămâne „flexibilă” în ceea ce privește reinvestirea portofoliului PEPP cu scadența la 1 iulie. „Ne vom asigura că transmiterea ordonată a politicii noastre în zona euro este păstrată”, a spus ea. „Vom aborda orice obstacol care poate reprezenta o amenințare la adresa mandatului nostru de stabilitate a prețurilor”.

Insistența BCE de a juca rolul de „cumpărător de ultimă instanță” a tras de fapt lecții din criza datoriilor suverane europene declanșată de criza financiară din 2008. Datorită procesului decizional lent al BCE la acea vreme și a reticenței sale de a promova relaxarea, economiile și sistemele financiare ale țărilor cu un grad ridicat de levier, cum ar fi Grecia, Italia și Spania, au suferit pierderi uriașe din cauza crizei datoriilor. BCE a lansat apoi relaxarea cantitativă în 2014 pentru a face față amenințărilor duble ale deflației și crizei datoriilor suverane din acel moment, care au stabilizat sistemele economice și financiare ale țărilor relevante. În total, BCE cumpără în prezent peste 49 de trilioane de euro de obligațiuni, echivalentul a mai mult de o treime din PIB-ul zonei euro. În ultimii doi ani, BCE a cumpărat mai multe obligațiuni decât toate obligațiunile suplimentare emise de cele 19 guverne naționale din zona euro, oferindu-i un efect de pârghie uriaș asupra costurilor de împrumut ale regiunii.

Pe măsură ce piața europeană este pe cale să își ia rămas bun de la ratele dobânzilor negative, după ce BCE începe să majoreze ratele dobânzilor, creșterea costurilor îndatorării va aduce inevitabil noi factori de risc pe piața sa de obligațiuni. Consecințele creșterii ratelor dobânzilor nu numai că vor cauza creșterea economică a diferitelor țări care se confruntă cu declin, dar este, de asemenea, probabil să conducă la o nouă rundă de neplată a datoriilor. Acesta este prețul pe care banca centrală trebuie să-l plătească pentru măsurile sale împotriva inflației. Cu toate acestea, ca și în cazul Fed, investitorii de pe piață sunt la fel de sceptici că politica de înăsprire a BCE va fi eficientă în combaterea inflației. În prezent, nivelul inflației din zona euro a atins peste 8%, ceea ce reprezintă de peste patru ori ținta de 2% a BCE. Cele mai recente date IPC din zona euro în luna iunie sunt de așteptat să atingă un maxim record de 8.5%. Inflația ridicată nu este doar distorsiunea energetică determinată de conflictul dintre Rusia și Ucraina, ci și constrângerile ajustării lanțului de aprovizionare.

Acești factori înseamnă că nivelul inflației va fi greu de ținut pe termen scurt și va scădea rapid. Economistul șef al BCE, Philip Lane, a declarat că banca centrală trebuie să rămână vigilentă în următoarele luni, deoarece inflația ar putea continua să crească, iar economia regiunii ar putea încetini din cauza consumului. Între timp, Morgan Stanley a declarat că economia zonei euro este de așteptat să intre într-o recesiune ușoară în al patrulea trimestru al acestui an, pe măsură ce măsurile de încredere a consumatorilor și a întreprinderilor scad din cauza reducerii aprovizionării cu energie în Rusia, în timp ce inflația rămâne ridicată. Se preconizează că economia zonei euro se va contracta timp de două trimestre înainte de a reveni la creștere în al doilea trimestru al anului viitor, ca urmare a investițiilor în creștere. În ciuda riscurilor unei încetiniri economice, se așteaptă în continuare că BCE va crește ratele la fiecare întâlnire pentru restul anului, culminând cu o creștere la 0.75% în decembrie, având în vedere inflația persistentă ridicată. Cu toate acestea, dacă perspectivele economice se deteriorează în mod semnificativ, BCE ar putea înceta să majoreze ratele dobânzilor după septembrie. Acest lucru arată de fapt că banca centrală nu dispune de multe mijloace eficiente în fața inflației ridicate. Acesta poate adopta doar abordarea pas cu pas și se poate ajusta între inflație și recesiune.

O astfel de situație se întâmplă și în Statele Unite și Japonia. Fed se confruntă, de asemenea, cu alegerea conflictuală a inflației și recesiunii, în timp ce BOJ trebuie să ia în considerare o serie de efecte ale schimbării politicii sale de relaxare. Situația din Japonia este oarecum similară cu cea a BCE prin faptul că este dificil pentru banca centrală să-și înăsprească moneda prin micșorarea bilanțului. După ce yenul japonez a continuat să se deprecieze, nivelul inflației a depășit la rând ținta de 2%, punând BOJ într-o poziție dificilă. Dacă politica de relaxare susținută de Abenomics va înceta pentru a face față inflației, aceasta va produce o creștere a randamentului obligațiunilor de stat japoneze, pe lângă prăbușirea bulei bursiere japoneze. Întrucât Japonia în ansamblu se confruntă cu un nivel de levier fără precedent, nu este optimist că companiile japoneze își pot permite creșterea ratelor dobânzilor. În același timp, BOJ a acumulat un număr mare de obligațiuni suverane și active de risc. Odată ce bilanţul este redus şi vândut, acesta va intensifica vânzările pe piaţa de capital, provocând astfel o criză a pieţei de capital care afectează atât stocurile, cât şi datoriile. Această criză, în special criza datoriilor, va provoca un șoc fatal și va avea un impact asupra economiei.

publicitate

Această perspectivă este și motivul pentru care BCE încă se luptă să oprească cumpărarea de obligațiuni, chiar dacă este hotărâtă să majoreze ratele dobânzilor. Relativ, din cauza rolului special al dolarului american în moneda internațională, Fed nu întâmpină riscuri mai mari atunci când crește ratele dobânzilor în timp ce își micșorează bilanțul, ci mai degrabă se află într-o poziție relativ activă. Cu toate acestea, Fed se confruntă și cu riscul unei recesiuni cauzate de înăsprirea accelerată a politicii. Aceasta este similară cu situația BCE și a BOJ. Echilibrarea inflației și stagnării economice ar fi principala provocare cu care se confruntă marile economii și este, de asemenea, o dilemă cu care se confruntă principalele bănci centrale din lume.

Concluzie finală de analiză

Având în vedere nivelul ridicat al inflației globale, marile bănci centrale din lume tind să adopte politici de înăsprire. Cu toate acestea, contradicția dintre inflație și creșterea economică, precum și problema datoriei care rezultă, devine din ce în ce mai proeminentă. În aceste contradicții, băncile centrale se confruntă în general cu dilema că, în timp ce spațiul pentru politica monetară este restrâns, dificultatea politicii a crescut. Aceasta înseamnă, de asemenea, că aceste bănci centrale se află în situația jenantă a eșecului politicii monetare și că economia globală trebuie să facă față amenințării stagflației pentru o lungă perioadă de timp.

Trimiteți acest articol:

EU Reporter publică articole dintr-o varietate de surse externe care exprimă o gamă largă de puncte de vedere. Pozițiile luate în aceste articole nu sunt neapărat cele ale EU Reporter.

Trending